O tradiție de la înființarea facultății până în anii ‘90 a fost practica de zbor în vara anului II. Contează enorm pentru un inginer de aviație să aibă manșa în mâna sa, să înțeleagă dificultatea pilotajului, să simtă direct emoția și fascinația zborului.

Din 2017 reluăm practica de zbor, cu sprijinul Ministerului Educatiei Naționale, al Aeroclubului României, al Euroavia București, precum și al unor sponsori. Avem 60 de locuri pentru august-septembrie 2017.

Practica de zbor este facultativă. Studenții din anul II FIA care doresc să se înscrie sunt invitați să o facă la inginerie.aerospatiala@upb.ro, menționând perioada în care pot să participe (între 20 august si 25 septembrie), unde ar prefera (București-Clinceni, Ploiești-Strejnic sau Brașov-Sânpetru), dacă au experiență anterioară de zbor sau nu. Vor fi acceptați doar integraliștii care au încheiat anul II si studentii care au cel mult o disciplină restantă. Dacă vor fi mai mult de 60 de solicitanți, locurile se vor atribui în ordinea descrescătoare a mediilor.

***

Fotografii de la primele zboruri ale studenților după 25 de ani de întrerupere a practicii de zbor, pe 27-29 august 2017, la Clinceni. Mulțumim Ministerului Educației Naționale, Aeroclubului României și Euroavia pentru implicarea în reușita acestor prime zboruri. Mulțumim instructorilor pentru profesionalismul și dedicația cu care i-au îndrumat pe studenți. Primul zbor nu se uită niciodată! După această primă grupă de 10 studenți, urmează alte două grupe în luna septembrie 2017. Reacții ale studenților: ”Cea mai tare experienta din facultate”; ”Astăzi am zburat alături de un pilot instructor de acrobație. A fost super!”; ”Sper sa se bucure si ceilalti cel putin pe jumatate din cat ne-am bucurat si am ras noi, au fost super si instructorii si planoristii, foarte atenti si grijulii cu noi”.

0 Comentarii

Air Navigation Convention 2021

Air Navigation Convention – A 12-a Ediție Provocările iminente din viitorul Aviației: Inovație și abordarea conceptului de schimbare Pe măsură ce timpul trece, începem să realizăm cât de mult a avansat lumea Aviației încă de la începuturile sale, de la debutul...

Conferința EASN 2021

EASN este cea mai extinsă și importantă rețea științifică în domeniul aerospațial. Conferința EASN 2021 va avea loc între 1-4 septembrie 2021 la Salerno, Italia. Prestigioasa conferință oferă oportunitatea unor conexiuni cu cei mai importanți cercetători aerospațiali...

Ciprian Dumitrache – cercetător premiat în 2020

Alumnus 2010 Dr. ing. Ciprian Dumitrache a obținut prestigiosul premiu Ad Astra 2020 pentru excelență în cercetarea științifică, la secțiunea științe inginerești. Absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială - Universitatea Politehnica din București în 2010 la...

Interviu România Cultural

După 9 ani, mâine, 18.02.2020, va avea loc un nou interviu cu domnul Conf. Petrișor Valentin Pârvu privind activitatea legată de UAV-urile din Facultatea de Inginerie Aerospațială. Interviul în urmă cu 9 ani a avut loc la emisiunea Cafeneaua de Știință, transmisă de...

Invitație Conferință

Avem plăcerea să invitam cadrele didactice din facultate și studenții interesați să participe la Conferința Internațională: INTERNATIONAL CONFERENCE ON ENERGY, ENVIRONMENT AND STORAGE OF ENERGY ICEESEN 2020, Kayseri, Turkey De ce e interesantă această conferință? taxa...

CATIA Lab 4 – ALTEN Delivery Center Bucharest

ALTEN Delivery Center Bucuresti, companie parte a grupului francez ALTEN, leader in inginerie si tehnologie continua implicarea in mediul academic si sustinerea noilor generatii de ingineri prin organizarea unei noi sesiuni a laboratorului de CATIA, in parteneriat cu...

Fokker Academy 2020

Fokker Academy a fost înființată în martie 2017 în urma semnării parteneriatului dintre UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială și GKN Fokker Engineering Romania. În cadrul Fokker Academy, studenți ai facultății învață proiectarea direct de la ingineri cu experiență...