Invităm pe toți absolvenții noștri din ciclurile de ingineri, licență, master, studii aprofundate și doctorat din toate promoțiile să se înscrie în Asociația Alumni Politehnica Aerospace Engineering.
Facultatea de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București a dat aviației românești și mondiale o galerie impresionantă de profesioniști de-a lungul celor aproape 90 de ani de funcționare. Această galerie se deschide cu Alexandru ”Dudu” Frim, din promoția 1930 (foto sus, în avion). El a funcționat ca inginer pilot de încercare la IAR Brașov. Deși nu era pilot militar, are o victorie aeriană împotriva unui bombardier B-17 în cadrul operațiunii Tidal Wave. A fost polisportiv, câştigând în 1934 Campionatul Mondial de Bob pentru două persoane, organizat la Engelberg, în Elveţia, avându-l coechipier pe Vasile Dumitrescu. Pe 19 iulie 1939 a câştigat Cupa Aeroclubului Braşov, impunându-se şi în Marele Premiu al Aviaţiei ca pilot de acrobație aeriană.
Sperăm ca facultatea să continue tradiția glorioasă care a început cu Alexandru Frim, continuând să pregătească tinerii de astăzi la nivelul exigențelor aeronauticii și ale astronauticii viitorului.
Air Navigation Convention 2021
Air Navigation Convention – A 12-a Ediție Provocările iminente din viitorul Aviației: Inovație și abordarea conceptului de schimbare Pe măsură ce timpul trece, începem să realizăm cât de mult a avansat lumea Aviației încă de la începuturile sale, de la debutul...
Conferința EASN 2021
EASN este cea mai extinsă și importantă rețea științifică în domeniul aerospațial. Conferința EASN 2021 va avea loc între 1-4 septembrie 2021 la Salerno, Italia. Prestigioasa conferință oferă oportunitatea unor conexiuni cu cei mai importanți cercetători aerospațiali...
Ciprian Dumitrache – cercetător premiat în 2020
Alumnus 2010 Dr. ing. Ciprian Dumitrache a obținut prestigiosul premiu Ad Astra 2020 pentru excelență în cercetarea științifică, la secțiunea științe inginerești. Absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială - Universitatea Politehnica din București în 2010 la...
Irish Aviation Authority – 2 posturi libere
Două posturi se scot la concurs de Irish Aviation Authority, termen de înscriere 10 martie 2020. Unii absolvenți de la noi au reușit să se angajeze anii trecuți la IAA și au făcut o impresie bună. <Detalii>
Interviu România Cultural
După 9 ani, mâine, 18.02.2020, va avea loc un nou interviu cu domnul Conf. Petrișor Valentin Pârvu privind activitatea legată de UAV-urile din Facultatea de Inginerie Aerospațială. Interviul în urmă cu 9 ani a avut loc la emisiunea Cafeneaua de Știință, transmisă de...
Invitație Conferință
Avem plăcerea să invitam cadrele didactice din facultate și studenții interesați să participe la Conferința Internațională: INTERNATIONAL CONFERENCE ON ENERGY, ENVIRONMENT AND STORAGE OF ENERGY ICEESEN 2020, Kayseri, Turkey De ce e interesantă această conferință? taxa...
CATIA Lab 4 – ALTEN Delivery Center Bucharest
ALTEN Delivery Center Bucuresti, companie parte a grupului francez ALTEN, leader in inginerie si tehnologie continua implicarea in mediul academic si sustinerea noilor generatii de ingineri prin organizarea unei noi sesiuni a laboratorului de CATIA, in parteneriat cu...
Fokker Academy 2020
Fokker Academy a fost înființată în martie 2017 în urma semnării parteneriatului dintre UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială și GKN Fokker Engineering Romania. În cadrul Fokker Academy, studenți ai facultății învață proiectarea direct de la ingineri cu experiență...
ESA: S-au deschise inscrierile pentru Școala de vară în fizica plasmei
ESA invita studenți și tineri absolvenți din tarile membre să aplice pentru cea de-a 44a ediție a Școlii de vară Alpbach, care va avea loc în perioada 14 – 23 iulie 2020, cu titlul „Comparative Plasma Physics in the Universe”. Termenul limită de înscriere este 31...
8-th International Workshop on Numerical Modelling in Aerospace Sciences
NMAS 2020 20 - 21 May 2020, Bucharest, Romania Workshop will be held in Bucharest, at INCAS, B-dul Iuliu Maniu no. 220, sector 6 To the Participants: Professors, engineers, researchers and interested students are invited to participate in the 8th International...
0 Comentarii