Aceste mărturii ale unor colegi ingineri de instalații și aparate de bord se referă la perioada anilor 1986-1992 și sunt deprinse parcă din Zoșcenko. Sunt povești adevărate din viața inginerilor de aviație din acea perioadă, care arată cum se făcea inginerie de cel mai înalt nivel într-o țară care de altfel părea să aparțină lumii a treia. În povești se simte siajul comunismului. Una dintre caracteristicile comunismului este că întotdeauna, ceva de bază lipsește de pe piață. Puteam avea o industrie aerospațială, dar nu aveam motorină și lapte praf pentru sugari.
Mărturia unui coleg V.
”Cum am ajuns să lucrez la Autoritatea Aeronautică Civilă? Lucram la Clinceni, la armată, în colectivul lui Călugăru. Eram duși cu autobuze de armată din București la Clinceni în fiecare dimineață. Reparam rachete de MiG-23, care se stricau des, pentru că nu aveau cuple anti-prost, intrau în ambele poziții. Dacă era băgată invers, centrala de dirijare se ardea în două secunde și ajungea la noi. Aveam mult de lucru, pentru că productivitate celor care băgau cuplele invers era mare. Centrala era încapsulată în azot, noi o demontam și reparam girscoapele, apoi o trimiteam la Chișinău pentru a fi represurizată în azot. Noi nu aveam instalația respectivă, doar reparam partea electrică. Până într-o zi, când armata n-a mai avut motorină pentru autobuze. Am fost anunțați că din lipsă de motorină, nu mai putem fi transportați la Clinceni. Așa că am fost obligați să ne căutăm de lucru în București. Tocmai se înființa Autoritatea Aeonautică Civilă Română. Nu știam ce e aia. Nu prea eram obișnuiți cu aviația civilă, dar de nevoie, am învățat.”

Mărturia unui coleg C.
”Lucram și eu la Clinceni, în colectivul lui Călugăru. Noi aveam de transformat o rachetă Aer-Aer sovietică într-o rachetă Sol-Aer. După ce am terminat prototipul, trebuia să-l trimitem la Aerostar Bacău pentru a fi pus la teste. Problema era că n-aveam cu ce să-l trimitem. Racheta era de vreo 2 m lungime, într-o mașină particulară nu încăpea, iar dacă o puneam deasupra, pe capotă, ar fi dat de bănuit. Armata nu avea motorină să o trimitem cu un camion la Bacău. Așa că am încercat să fim creativi. Am demontat aripioarele și le-am băgat într-un geamantan. Racheta rămasă era destul de subțire, dar era lungă. Am înfășurat-o într-un covor persan și am luat-o cu autobuzul la gară, apoi cu trenul. Am pus-o pe culoarul de la vagon. Se mai împiedica lumea de ea, dar nu ne făceam griji, era dezamorsată și destul de rezistentă. La Bacău am intrat fără probleme pe poarta fabricii. Din cauza furturilor din fabrică, paznicii erau atenți doar la ieșire. Așa că, după ce am livrat racheta cu succes la inginerii de la testare, ne-am luat covorul și am dat să plecăm. La poartă însă, paznicii vigilenți nu voiau să ne lase să ieșim cu covorul. ”De unde l-ați luat?” ”Am venit cu el, nu ne-ați văzut?” Ne-am zbătut mult să scăpăm de acolo cu covor cu tot.

Oportunități de studii la Institutul Von Karman
Prestigiosul Institut de Dinamica Fluidelor Von Karman oferă două oportunități de studii interesante: (1) Programe de pregătire scurte și programe pentru elaborarea disertației în Dinamica Fluidelor Aplicată și a Mediului, Aeronautică și Aerospațial, Turbomotoare și...
NASA Space Apps Challenge
🚀 Cel mai mare hackathon din lume revine în România!Pe 4-5 octombrie, NASA Space Apps Challenge aterizează la București & Cluj-Napoca.48 de ore. Datele NASA. Provocări globale. Mentori și jurați excepționali.Tu și echipa ta puteți fi parte dintr-o experiență...
In memoriam Prof. Marius Stoia-Djeska
Marius Stoia-Djeska s-a născut la 31 martie 1960 la Bocșa, județul Caraș-Severin. După absolvirea Liceului Industrial nr. 2 din Bocșa, a fost admis la Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic București în 1980. În 1985 a absolvit secția de aeronave (structură)...
Romanian Airport Services angajează
✈ Angajăm: Inginer Utilaje Aeroportuare – Alătură-te echipei Romanian Airport Services! Căutăm un inginer de UTILAJ implicat, atent la detalii și pasionat de reparația utilajelor de deservire aeronave.Dacă ai experiență în mentenanța echipamentelor de deservire la sol...
Air Navigation Convention – A 16-a Ediție
Beyond Boundaries: Shaping the Next Frontier in Air Navigation Într-un editorial publicat pe 9 octombrie 1903, New York Times a prezis, în mod eronat, că omenirea ar avea nevoie de între unu și zece milioane de ani pentru a reuși să dezvolte un aparat de zbor...
Standarde 101
Standarde 101 Ce este? Acest webinar integral în limba engleză se adresează studenților Facultății de Inginerie Aerospațială care sunt interesați de a-și mări șansele de carieră prin înțelegerea standardizării, sau să-și îmbunătățească traiectoria profesională prin...
Conferința EASN Salonic 8-11 oct 2024
A 14-a Conferință European Aeronautical Sciences Network se va desfășura la Salonic, Grecia, între 8-11 octombrie 2024. Conferința anuală EASN a devenit cel mai imprtant eveniment de acest tip în domeniul aerospațial din Europa, lucrările prezentate având mai multe...
Malaysian 370 – După 10 ani
Late Edit: Am introdus o secțiune a acestui site pe acest subiect <MH 370>. Vă interesează cazul MH370? Care sunt scenariile MH370 și care sunt probabilitățile lor? Ce putem face pentru evitarea pe viitor a unor cazuri similare? Ce lecții poate învăța...
Primul AIP Digital al României
Primul AIP Digital al României de Octavian Thor Pleter De curând am găsit și am scanat niște documente vechi, din 1991-1992, care mi-au adus aminte de primele reușite profesionale. Când am absolvit Facultatea de Aeronave în 1986, îmi descoperisem talentul pentru...
Noul Master de Aviație al Universității Sapienza din Roma
Un nou program de master în inginerie aerospațială de nivelul 2 va fi lansat la Universitatea Sapienza din Roma, cu predare integrală în limba engleză. Pe 11 decembrie 2023 va avea loc la Roma o sesiune de prezentare accesibilă și pe Zoom. Cursurile vor începe din...
0 Comentarii