O tradiție de la înființarea facultății până în anii ‘90 a fost practica de zbor în vara anului II. Contează enorm pentru un inginer de aviație să aibă manșa în mâna sa, să înțeleagă dificultatea pilotajului, să simtă direct emoția și fascinația zborului.
Din 2017 reluăm practica de zbor, cu sprijinul Ministerului Educatiei Naționale, al Aeroclubului României, al Euroavia București, precum și al unor sponsori. Avem 60 de locuri pentru august-septembrie 2017.
Practica de zbor este facultativă. Studenții din anul II FIA care doresc să se înscrie sunt invitați să o facă la inginerie.aerospatiala@upb.ro, menționând perioada în care pot să participe (între 20 august si 25 septembrie), unde ar prefera (București-Clinceni, Ploiești-Strejnic sau Brașov-Sânpetru), dacă au experiență anterioară de zbor sau nu. Vor fi acceptați doar integraliștii care au încheiat anul II si studentii care au cel mult o disciplină restantă. Dacă vor fi mai mult de 60 de solicitanți, locurile se vor atribui în ordinea descrescătoare a mediilor.
***
Fotografii de la primele zboruri ale studenților după 25 de ani de întrerupere a practicii de zbor, pe 27-29 august 2017, la Clinceni. Mulțumim Ministerului Educației Naționale, Aeroclubului României și Euroavia pentru implicarea în reușita acestor prime zboruri. Mulțumim instructorilor pentru profesionalismul și dedicația cu care i-au îndrumat pe studenți. Primul zbor nu se uită niciodată! După această primă grupă de 10 studenți, urmează alte două grupe în luna septembrie 2017. Reacții ale studenților: ”Cea mai tare experienta din facultate”; ”Astăzi am zburat alături de un pilot instructor de acrobație. A fost super!”; ”Sper sa se bucure si ceilalti cel putin pe jumatate din cat ne-am bucurat si am ras noi, au fost super si instructorii si planoristii, foarte atenti si grijulii cu noi”.



TeCHALLENGE
Honeywell România, Universitatea POLITEHNICA din București, împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează în perioada 17 mai – 20 octombrie 2017 competiția de proiecte inovatoare în domeniul energiei. Competiția se adresează atât studenților...
Aero Expo și AFASES Brașov 2017
Aero Expo 2017 și Conferința internațională AFASES 2017 organizate de Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă la Brașov în perioada 25-28 mai 2017 s-au bucurat de o participare semnificativă a comunității de aviație din România, dar și de prezența unor personalități...
Aerospace Europe CEAS 2017
În 2017 se organizează pentru prima oară în România Conferința Aerospace Europe CEAS la Palatul Parlamentului, 16-20 octombrie 2017. Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială are onoarea de a fi un partener activ al organizatorilor....
Premii Sesiuni de Comunicări Științifice Studențești
Facultatea de Inginerie Aerospațială a organizat trei secțiuni de Comunicări Științifice Studențești pe 12 mai 2017. S-au acordat la fiecare secțiune un premiu I (400 lei), un premiu II (300 lei), un premiu III (200 lei) și o mențiune (100 lei). Secțiunea 09-01...
Eveniment FIA-Aerostar mai 2017
S.C. AEROSTAR S.A. BACĂU, GRUP INDUSTRIAL AERONAUTIC, având ca obiect de activitate proiectarea, construcţia, reparaţia şi modernizarea aeronavelor civile şi militare, intenţionează să angajeze minim 20 ingineri aviaţie în cursul anului 2017, din rândul absolvenţilor...
Rezultate Concurs Național Traian Lalescu
Rezultatele Concursului de matematică Traian Lalescu (faza națională) Clasări ale studenților Universității Politehnica din București Secțiunea B Premiul I - Alexandru Bratei, anul I, Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiința Materialelor Premiul II - Cristian Pavel,...
Politehniada 2017
Echipele Facultății de Inginerie Aerospațială s-au clasat pe locul I în competiția de volei feminin și pe locul III în competiția de baschet masculin Politehniada 2017! Din echipa de baschet au facut parte: ROȘCA RAREȘ 912 AN RĂSCOL ANDREI 912 URSULEAN ANDREI 912 AN...
Astrofest 2017
Pe 6 mai, în cadrul ASTROFEST 2017, publicul iubitor de astronomie și explorare spațială are ocazia să se întâlnească cu Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic acum 36 de ani. Eveniment începe la ora 15:00 în fața Bibliotecii Naționale și se...
Iacării Acrobați – Aripi Românești
Ne dăm întâlnire sâmbătă 6 mai la Aerodromul Bănești pentru lansarea cărții Mariei Cristina Țilică despre Iacării Acrobați - formația de piloți de înaltă clasă, care ne fac cinste și care zboară avioane fabricate în România! Maria Cristina Țilică este realizator al...
Pilots Wanted
Studenții care doresc să devină piloți profesioniști ar putea fi interesați de această oportunitate: https://www.baatraining.com/do-you-have-what-it-takes-to-become-a-wizz-air-pilot-meet-us-in-bucharest/
0 Comentarii