Honeywell România, Universitatea POLITEHNICA din București, împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează în perioada 17 mai – 20 octombrie 2017 competiția de proiecte inovatoare în domeniul energiei. Competiția se adresează atât studenților înscriși în ciclurile de licență, masterat și doctorat din cadrul tuturor facultăților Universității POLITEHNICA din București, cât și tuturor elevilor de liceu ai instituțiilor de învățământ liceal de stat sau particular din toată țara. Participanții se pot înscrie cu proiecte realizate individual sau în echipă, numărul componenților unei echipe nefiind limitat. Domeniile în care aceștia pot realiza un proiect sunt următoarele:

 Eficiența energetică (procese industriale, facility management, case conectate, clădiri pasive energetic);
Noi surse de energii regenerabile (eolian, marină, energia valurilor, geotermale, fotovoltaică, biomasă);
– Tehnologii inteligente (smart grids, big data, smart metering);
 Orașe inteligente și mobilitate (teritorii pozitive energetic, mobilitate verde, orașe inteligente);
 Gazele naturale în secolul al 21-lea (power to gas, biometan, GNL, CNG).
 
Premiile oferite pentru studenți sunt:
  • Premiul I – 5500lei
  • Premiul II – 4500lei
  • Premiul III – 3500lei
  • Mențiune – 1500lei
    Toate detaliile desfășurării concursului TeCHALLANGE sunt pe site-ul http://www.techallenge.pub.ro/. Informații suplimentare privind organizarea competiției de proiecte pot fi solicitate la numărul de telefon 021 402 9465 sau la adresa de e-mail techallenge@upb.ro.

0 Comentarii

Standarde 101

Standarde 101 Ce este? Acest webinar integral în limba engleză se adresează studenților Facultății de Inginerie Aerospațială care sunt interesați de a-și mări șansele de carieră prin înțelegerea standardizării, sau să-și îmbunătățească traiectoria profesională prin...

Conferința EASN Salonic 8-11 oct 2024

A 14-a Conferință European Aeronautical Sciences Network se va desfășura la Salonic, Grecia, între 8-11 octombrie 2024. Conferința anuală EASN a devenit cel mai imprtant eveniment de acest tip în domeniul aerospațial din Europa, lucrările prezentate având mai multe...

Malaysian 370 – După 10 ani

Late Edit: Am introdus o secțiune a acestui site pe acest subiect <MH 370>. Vă interesează cazul MH370? Care sunt scenariile MH370 și care sunt probabilitățile lor? Ce putem face pentru evitarea pe viitor a unor cazuri similare? Ce lecții poate învăța...

Primul AIP Digital al României

Primul AIP Digital al României de Octavian Thor Pleter De curând am găsit și am scanat niște documente vechi, din 1991-1992, care mi-au adus aminte de primele reușite profesionale. Când am absolvit Facultatea de Aeronave în 1986, îmi descoperisem talentul pentru...

NASA Space Apps Challenge România

S-au deschis înscrierile pentru NASA Space Apps Challenge România, cel mai mare hackathon internațional!   Ești pasionat de spațiu, știință și vrei să schimbi lumea? Te invităm să te înscrii la NASA Space Apps Challenge România, cel mai mare hackathon internațional. 📍...

Oportunitate profesională pentru inginerii aerospațiali

𝗢𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲! Daca sunteti absolventi de aeronautica si doriti sa lucrati intr-un mediu international, 𝗔𝗸𝗸𝗼𝗱𝗶𝘀 𝗙𝗿𝗮𝗻𝘁𝗮 are cateva propuneri pentru voi! Angajam juniori si experti dornici sa lucreze pentru marile companii aero. Pozitiile disponibile sunt in Toulouse, pe...

Concurs internațional UAV

Un prim concurs internațional major de UAV-uri se va desfășura la Universitatea Politehnica din București în acest an. Se pot înscrie echipe de studenți din toate universitățile care compun alianța EELISA. Calendarul concursului și alte informații se pot obține de la...

Conferința EASN Salerno 5-8 sep 2023

A 13-a Conferință European Aeronautical Sciences Network se va desfășura la Salerno, Italia, între 5-8 septembrie 2023. Conferința anuală EASN a devenit cel mai imprtant eveniment de acest tip în domeniul aerospațial din Europa, lucrările prezentate având mai multe...

Concursuri AIAS

AUTORITATEA DE INVESTIGAȚII ȘI ANALIZĂ PENTRU SIGURANȚA AVIAȚIEI CIVILE (AIAS) scoate la concurs posturi de interes pentru membrii noștri. Mai multe detalii pe site-ul autorității:...