În amfiteatrul Radu Voinea AN010 pe 25 septembrie 2017, la ora 10, Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu a declarat deschis anul universitar 2017-2018 într-o atmosferă entuziasmantă. Rectorul a punctat valoarea și tradiția școlii politehnice bucureștene, care va împlini 200 de ani chiar în acest an universitar. Discursul Președintelui Senatului, Ecaterina Andronescu a fost unul emoționant și cu un puternic accent motivațional. Mai multe despre această ceremonie <aici>.
Facultatea de Inginerie Aerospațială a avut ceremonia de deschidere în amfiteatrul Virgil Constantinescu F024, la ora 14. Au participat Decanul Conf. Octavian Thor Pleter, Directorii de Departament Prof. Sterian Dănăilă și Prof. Adrian Stoica, precum și Decanul 2008-2016 Prof. Virgil Stanciu. Un fapt interesant este că ambele amfiteatre folosite la deschidere apoartă numele a două mari personalități ale UPB-FIA, Acad. Radu Voinea și Acad Virgil Constantinescu. Ambii au fost președinți ai Academiei Române și în același timp au predat multor generații de studenții ai facultății ore de mecanică, respectiv de aerodinamică.





Decanul a decernat premiul Best Aerospace Engineering Employer 2017 companiei AEROSTAR S. A. Bacău, reprezentată de Directorul de Resurse Umane Dr. ing. Dan Paul Mălin Popa, însoțit de tinerii ingineri Gheorghe Popescu și Ioana Ionescu, doi dintre cei 32 de absolvenți ai UPB-FIA angajați la AEROSTAR în ultimii ani. Compania AEROSTAR S. A. este în expansiune și are contracte cu companii mari de aviație pe plan mondial, incluzând Airbus și Boeing. Dl. Director Popa a punctat exigența înaltă în acest domeniu tehnic de vârf și a dat asigurări că AEROSTAR are în plan să angajeze în continuare absolvenți.

În continuare, a vorbit Mihnea Gall, student bursier de performanță în anul IV la Sisteme de Propulsie, în numele echipei Space Pirahnas a UPB-FIA, care a luat premiul Airbus Safran 2017 la Paris Le Bourget în iunie 2017. Acest premiu la prima participare a facultății într-o competiție europeană de anvergură reprezintă o recunoaștere deosebită a valorii școlii noastre pe plan internațional. De asemenea, premiul surprinde o latură în plină expansiune a cercetării științifice și dezvoltării tehnologice în care Facultatea de Inginerie Aerospațială este angrenată la maximum: astronautica. În alocuțiunea sa, Prof. Adrian Stoica a subliniat de asemenea dinamica deosebită a acestui domeniu, iar Prof. Sterian Dănăilă a subliniat debutul în premieră cu locuri finanțate de la buget a programului de masterat Sisteme Holistice Spațiale.

Decanul Conf. Octavian Thor Pleter a subliniat câteva evenimente notabile ale anului universitar trecut: semnarea Parteneriatului cu Fokker Engineering România, care s-a concretizat printre altele în programul Fokker Academy; vizita Președintelui Air Canada, Călin Rovinescu cu ocazia decernării tilului de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica din București, inaugurarea unor investiții majore în industria aerospațială din România (Airbus Helicopters și Sonaca).
Practica de zbor în anul II a fost reintrodusă în 2017, după 25 de ani de întrerupere, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și al Aeroclubului României. Decanul a comparat practica sa de zbor din 1983 pe motoplanoare IS-28 M2 cu practica de zbor din 2017, pe planoare IS-29 D2. Ambele au fost proiectate și construite de ing. Iosif Șilimon, un absolvent de renume al Facultății de Inginerie Aerospațială. Decanul a promis că va căuta resurse financiare pentru ca practica de zbor să continue și în anii următori. De asemenea, împreună cu dl. Director Dan Paul Mălin Popa, sperăm că vor mai exista aeronave de concepție românească și în viitor, care să încerce să egaleze succesul internațional al aeronavelor IS construite la ICA Ghimbav Brașov.
Decanul a evocat tradiția facultății și prin fotografia care reprezintă același amfiteatru Virgil Constantinescu F024 în mai 1931, cu ocazia inaugurării tunelului aerodinamic al facultății.
Prof. Sterian Dănăilă în alocuțiunea sa a atras atenția asupra nivelului de exigență care se impune în aviație, precum și asupra responsabilității profesiunii de inginer de aviație.
În continuare compania Jeppesen – Boeing prin Sascha Neusser a anunțat o competiție pentru studenți, pentru utilizarea platformei E-Academy a acestei companii, care este lider mondial în servicii de informare aeronautică. Competiția se adresează studenților facultății, care se vor putea înscrie de îndată ce se va publica o adresă de e-mail unde trebuie să-și trimită cererea, pe acest site. După selecția a 30 de studenți va începe un proces de instruire și cei mai merituoși dintre studenți vor fi recompensați cu ore de zbor la școala de pilotaj RAS Tuzla ca început de pregătire pentru brevetul PPL.


Ing. Sorin Roșca, absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială a prezentat în continuare un alt concurs destinat studenților facultății, un concurs de creativitate tehnică, cu importante premii în bani, organizat de AROPA (Asociația Română a Operatorilor din Aviație). Informații despre această competiție se pot descărca <aici>.


Prezentarea sesiunii de deschidere se poate descărca de <aici>.
În încheiere, Rareș Bișag a făcut o prezentare scurtă, dar de mare efect a Euroavia București, asociația europeană a studenților la ingineria aerospațială, care este activă în Facultatea de Inginerie Aerospațială a UPB din anul 1991.

Mulțumim în primul rând studenților pentru participarea în număr atât de mare, mulțumim invitaților de marcă, mulțumim profesorilor care de asemenea au onorat evenimentul cu prezența lor în număr mare. Mulțumiri speciale pentru d-na Liliana Becea, profesoara noastră de sport și pasionată de fotografie, care a realizat reportajul foto. Mult succes în noul an universitar!
NASA Space Apps Challenge
🚀 Cel mai mare hackathon din lume revine în România!Pe 4-5 octombrie, NASA Space Apps Challenge aterizează la București & Cluj-Napoca.48 de ore. Datele NASA. Provocări globale. Mentori și jurați excepționali.Tu și echipa ta puteți fi parte dintr-o experiență...
In memoriam Prof. Marius Stoia-Djeska
Marius Stoia-Djeska s-a născut la 31 martie 1960 la Bocșa, județul Caraș-Severin. După absolvirea Liceului Industrial nr. 2 din Bocșa, a fost admis la Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic București în 1980. În 1985 a absolvit secția de aeronave (structură)...
Romanian Airport Services angajează
✈ Angajăm: Inginer Utilaje Aeroportuare – Alătură-te echipei Romanian Airport Services! Căutăm un inginer de UTILAJ implicat, atent la detalii și pasionat de reparația utilajelor de deservire aeronave.Dacă ai experiență în mentenanța echipamentelor de deservire la sol...
Air Navigation Convention – A 16-a Ediție
Beyond Boundaries: Shaping the Next Frontier in Air Navigation Într-un editorial publicat pe 9 octombrie 1903, New York Times a prezis, în mod eronat, că omenirea ar avea nevoie de între unu și zece milioane de ani pentru a reuși să dezvolte un aparat de zbor...
Standarde 101
Standarde 101 Ce este? Acest webinar integral în limba engleză se adresează studenților Facultății de Inginerie Aerospațială care sunt interesați de a-și mări șansele de carieră prin înțelegerea standardizării, sau să-și îmbunătățească traiectoria profesională prin...
Conferința EASN Salonic 8-11 oct 2024
A 14-a Conferință European Aeronautical Sciences Network se va desfășura la Salonic, Grecia, între 8-11 octombrie 2024. Conferința anuală EASN a devenit cel mai imprtant eveniment de acest tip în domeniul aerospațial din Europa, lucrările prezentate având mai multe...
Malaysian 370 – După 10 ani
Late Edit: Am introdus o secțiune a acestui site pe acest subiect <MH 370>. Vă interesează cazul MH370? Care sunt scenariile MH370 și care sunt probabilitățile lor? Ce putem face pentru evitarea pe viitor a unor cazuri similare? Ce lecții poate învăța...
Primul AIP Digital al României
Primul AIP Digital al României de Octavian Thor Pleter De curând am găsit și am scanat niște documente vechi, din 1991-1992, care mi-au adus aminte de primele reușite profesionale. Când am absolvit Facultatea de Aeronave în 1986, îmi descoperisem talentul pentru...
Noul Master de Aviație al Universității Sapienza din Roma
Un nou program de master în inginerie aerospațială de nivelul 2 va fi lansat la Universitatea Sapienza din Roma, cu predare integrală în limba engleză. Pe 11 decembrie 2023 va avea loc la Roma o sesiune de prezentare accesibilă și pe Zoom. Cursurile vor începe din...
NASA Space Apps Challenge România
S-au deschis înscrierile pentru NASA Space Apps Challenge România, cel mai mare hackathon internațional! Ești pasionat de spațiu, știință și vrei să schimbi lumea? Te invităm să te înscrii la NASA Space Apps Challenge România, cel mai mare hackathon internațional. 📍...
0 Comentarii