Pe 4 octombrie 2018 în Noua Aulă a Universității Politehnica din București s-a desfășurat un eveniment festiv cu ocazia aniversării a 200 de ani de la înființarea de către Gheorghe Lazăr a primei școli superioare tehnice din Țara Românească, ”Şcoala Academicească pentru Ştiinţele Filozofeşti şi Matematiceşti” de la Mânastirea Sfântul Sava din Bucureşti. Din aceasta e evoluat Universitatea Politehnica din București, care astăzi aniversează astfel două secole de existență. Evenimentul s-a bucurat de prezența ES dl. Președinte Klaus Iohannis, a d-lui Ministru Sorin Câmpeanu, a d-lui Președinte al Academiei Ioan Aurel Pop, precum și a majorității Rectorilor universităților din România întruniți în Consiliul Național al Rectorilor. Dl. Rector Mihnea Costoiu a deschis evenimentul cu un discurs vibrant, în care am regăsit valorile promovate de Politehnică în societatea românească. Ne-a onorat omagierea Academicianului Radu Voinea, profesorul de mecanică al multor generații de aeronaviști și de asemenea, menționarea cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu printre cei mai remarcabili absolvenți ai Politehnicii în cei 200 de ani de existență.
Dl. Președinte Klaus Iohannis a menționat performanța academică a Universității Politehnica din București și a încurajat susținerea acesteia în contextul internațional, în care universitățile trebuie să devină tot mai competitive. Se vor organiza universități europene sub forma de consorții, dar aceste oportunități necesită o adaptare rapidă. Președintele a menționat printre priorități debirocratizarea, existența unui personal auxiliar calificat și adaptarea curriculară (întregul discurs al Președintelui Klaus Iohannis). Dl. Ministru Sorin Câmpeanu s-a referit la problemele actuale ale învățământului superior românesc. Dl. Președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop ne-a oferit o viziune interesantă a învățământului superior în limba română, în context transilvănean, despre activitatea lui Gheorghe Lazăr.
După festivități, ES Președintele Klaus Iohannis a vizitat Centrul de Cercetări CAMPUS. Printre laboratoarele vizitate s-a numărat și Laboratorul de Încercări în Zbor și Modele Experimentale condus de Prodecan Conf. dr. ing. Petrișor Pârvu, de la care am surprins câteva imagini. Delegația acestei onorante vizite a fost însoțită de personalități ale Universității Politehnica din București: dl. Rector Mihnea Costoiu, d-na Președinte al Senatului Ecaterina Andronescu, dl. Vicepreședinte al Senatului Corneliu Burileanu și dl. Prof. Bogdan Ionescu, coordonator al Centrului de cercetări CAMPUS.



Recrutăm studenți pentru Fokker Academy
Fokker Academy a fost înființată în martie 2017 în urma semnării parteneriatului dintre UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială și GKN Fokker Engineering Romania. În cadrul Fokker Academy, studenți ai facultății învață proiectarea direct de la ingineri cu experiență...
Sponsorizare S.C. AEROSTAR S.A. Bacău
Luni, 20 noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Aerospațială a primit din partea companiei S.C. AEROSTAR S.A. Bacău o sponsorizare constând în componente (dezafectate) de avion de transport (actuator tren aterizare, actuator frână aerodinamică, actuator deblocare...
Liviu Librescu
Liviu Librescu – eroul de la Virginia Tech University- Liviu Librescu este unul dintre absolvenţii de renume ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti, cu care ne mândrim atât datorită succeselor academice şi onorurilor de care a avut parte, cât şi pentru...
Les journées de l’espace
Invităm comunitatea noastră academică să participe la un important eveniment organizat de Institutul Francez din București în domeniul spațial:
GKN Fokker Engineering Romania
GKN FOKKER ENGINEERING ROMÂNIA angajează ingineri aerospațiali. În 2016 am semnat un parteneriat strategic cu această prestigioasă companie, care are peste un deceniu în România și multe reușite la activ în domeniul proiectării de aeronave de ultimă generație cu...
CATIA Lab
Catia Lab este laboratorul prin care UPB - Facultatea de Inginerie Aerospațială și ALTEN Delivery Center Bucharest(GECI Engineering Services) își doresc să pună bazele următoarei generații de ingineri proiectanți de aeronave și nu numai. Invităm toți studenții care...
Deschiderea Anului Universitar 2018-2019
Deschiderea anului universitar 2018-2019 va avea loc pe data de 24 septembrie 2018, in Aula Universității Politehnica din București, începand cu ora 10.00. <Repartizarea locurilor pe facultăți> La ora 14.00 Facultatea de Inginerie Aerospațială organizează...
Premiul Nicolae Tipei 2018
Pentru editia 2018, regulamentul de acordare a prestigiosului “Premiu Nicolae Tipei” a fost îmbunătățit. Recompensa financiară a crescut de la $750 la $1500 (USD), ca urmare a deciziei domnului profesor Sever Tipei, care cu generozitate finanțează acest premiu...
Angajări GURUCAD
Compania GURUCAD SRL recrutează personal calificat pentru desfășurarea proiectelor comapaniei, ingineri care să poată lucra 8 ore pe zi 5 zile pe săptămână. Absolvenții de licență care doresc să-și continue studiile la master nu se încadrează în acest profil. De...
Eveniment FIA-AEROSTAR iunie 2018
S.C. AEROSTAR S.A. BACĂU, GRUP INDUSTRIAL AERONAUTIC, având ca obiect de activitate proiectarea, construcţia, reparaţia şi modernizarea aeronavelor civile şi militare, intenţionează să angajeze minim 20 ingineri aviaţie în cursul anului 2018, din rândul absolvenţilor...
0 Comentarii