Liviu Librescu

– eroul de la Virginia Tech University-

Liviu Librescu este unul dintre absolvenţii de renume ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti, cu care ne mândrim atât datorită succeselor academice şi onorurilor de care a avut parte, cât şi pentru curajul şi devotamentul de care a dat dovadă faţă de meseria de profesor până în ultima clipă.

Pe lângă rezultatele profesionale de excepţie, Liviu Librescu poate fi admirat şi pentru faptul că este un supravieţuior al Holocaustului, profesorul îndurând clipe grele ca evreu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Totuşi, odată cu încheierea acestuia, Librescu priveşte spre viitor cu speranţă şi încredere, dorindu-şi să devină inginer. Astfel, nu după mult timp, acesta absolvea Facultatea de Construcţii Aerospaţiale din Bucureşti, urmând ca mai apoi să îşi continue studiile cu un doctorat la Academia de Ştiinţe Tehnice din România.

În 1978, acesta reuşeşte să plece în Israel, unde a fost profesor universitar timp de şapte ani la University of Tel-Aviv, iar mai apoi acceptă să plece timp de un an în Statele Unite ale Americii ca profesor vizitator la Virginia Tech University, Departamentul de Inginerie şi  Mecanică, unde se va şi stabili împreună cu familia sa.

În altă ordine de idei, Liviu Librescu a trait şi şi-a dat viaţa pentru ştiinţă, exercitându-şi cariera de profesor cu devotament şi profesionalism până în ultimul moment. Astfel, în 16 aprilie 2007, Cho Seung-hui, student al Virginia University porneşte un atac armat chiar în clădirea unde românul îşi desfăşura cursul de dinamica solidului. Atunci când aude primele împuşcături pe hol, Liviu Librescu dă dovadă de o prezenţă de spirit extraordinară, blocând uşa sălii de curs cu propriul corp, timp în care strigă la cei 33 de studenţi aflaţi în bănci să deschidă ferestrele şi să iasă din clasă, aceasta fiind poziţionată la parter. Terifiaţi, ei îl ascultă şi se salvează, profesorul lor rămânând în urmă, opintit în uşă. Din păcate, gloanţele îi străpung trupul, impactul fiind fatal.

“Profesorul Librescu a murit aşa cum a şi trăit: devotat studenţilor săi şi profesiei sale”, spune Ishwar Puri, coodonatorul Departamenului ESM al Virginia Tech. “El iubea meseria de profesor. A fost un cercetător prolific şi un profesor extraordinar, devotându-se profesiei din dragoste pentru aceasta. ”

Nu în ultimul rând, profesorul Liviu Librescu este cu adevărat unul dintre cei mai de seamă absolvenţi ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, care merită aplaudat pentru întreaga sa viaţă de luptător, om de ştiinţă, şi profesor excepţional, care a făcut sacrificiul suprem pentru studenţii săi. “Este vorba despre plăcere!”,spunea Dr.Librescu în 2005, întrebat fiind de ce continuă să muncească din greu. “Dacă am plăcerea să fac asta, atunci voi pune timp deoparte. Pentru mine, este o fericire personală.  Dacă eşti limitat, atunci îţi pierzi libertatea, iar eu îmi doresc să fiu fluid; îmi doresc să fiu liber ca o pasăre, să pot zbura oriunde”.

În urma masacrului de la Virginia Tech s-a ridicat o statuie cu chipul lui Liviu Librescu în incinta universităţii pentru a-l comemora, iar preşedintele României din 2007, Traian Băsescu, l-a decorat post-mortem pe profesor cu Ordinul Naţional Steaua României în Grad de Mare Cruce pentru realizările sale științifice și eroism. Totodată, preşedintele american George W. Bush i-a adus un omagiu personal lui Liviu Librescu.

0 Comentarii

Air Navigation Convention – A 16-a Ediție

Beyond Boundaries: Shaping the Next Frontier in Air Navigation Într-un editorial publicat pe 9 octombrie 1903, New York Times a prezis, în mod eronat, că omenirea ar avea nevoie de între unu și zece milioane de ani pentru a reuși să dezvolte un aparat de zbor...

Standarde 101

Standarde 101 Ce este? Acest webinar integral în limba engleză se adresează studenților Facultății de Inginerie Aerospațială care sunt interesați de a-și mări șansele de carieră prin înțelegerea standardizării, sau să-și îmbunătățească traiectoria profesională prin...

Conferința EASN Salonic 8-11 oct 2024

A 14-a Conferință European Aeronautical Sciences Network se va desfășura la Salonic, Grecia, între 8-11 octombrie 2024. Conferința anuală EASN a devenit cel mai imprtant eveniment de acest tip în domeniul aerospațial din Europa, lucrările prezentate având mai multe...

Malaysian 370 – După 10 ani

Late Edit: Am introdus o secțiune a acestui site pe acest subiect <MH 370>. Vă interesează cazul MH370? Care sunt scenariile MH370 și care sunt probabilitățile lor? Ce putem face pentru evitarea pe viitor a unor cazuri similare? Ce lecții poate învăța...

Primul AIP Digital al României

Primul AIP Digital al României de Octavian Thor Pleter De curând am găsit și am scanat niște documente vechi, din 1991-1992, care mi-au adus aminte de primele reușite profesionale. Când am absolvit Facultatea de Aeronave în 1986, îmi descoperisem talentul pentru...

NASA Space Apps Challenge România

S-au deschis înscrierile pentru NASA Space Apps Challenge România, cel mai mare hackathon internațional!   Ești pasionat de spațiu, știință și vrei să schimbi lumea? Te invităm să te înscrii la NASA Space Apps Challenge România, cel mai mare hackathon internațional. 📍...

Oportunitate profesională pentru inginerii aerospațiali

𝗢𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲! Daca sunteti absolventi de aeronautica si doriti sa lucrati intr-un mediu international, 𝗔𝗸𝗸𝗼𝗱𝗶𝘀 𝗙𝗿𝗮𝗻𝘁𝗮 are cateva propuneri pentru voi! Angajam juniori si experti dornici sa lucreze pentru marile companii aero. Pozitiile disponibile sunt in Toulouse, pe...

Concurs internațional UAV

Un prim concurs internațional major de UAV-uri se va desfășura la Universitatea Politehnica din București în acest an. Se pot înscrie echipe de studenți din toate universitățile care compun alianța EELISA. Calendarul concursului și alte informații se pot obține de la...

Conferința EASN Salerno 5-8 sep 2023

A 13-a Conferință European Aeronautical Sciences Network se va desfășura la Salerno, Italia, între 5-8 septembrie 2023. Conferința anuală EASN a devenit cel mai imprtant eveniment de acest tip în domeniul aerospațial din Europa, lucrările prezentate având mai multe...