Catia Lab este laboratorul prin care UPB – Facultatea de Inginerie Aerospațială și ALTEN Delivery Center Bucharest(GECI Engineering Services) își doresc să pună bazele următoarei generații de ingineri proiectanți de aeronave și nu numai.
Invităm toți studenții care își doresc să afle mai multe despre CATIA, să se înscrie la acest curs facultativ ținut de dl. Fernando Petre, membru al CATIA Champions Program al Dassault Systèmes, cu o experiență în proiectarea aero de peste 35 de ani.
În semestrul I cursul a avut succes și de aceea el este propus și în semestrul al doilea, începând cu 18 februarie.
Se va organiza o grupă de 24 de studenți. Sunt acceptați numai studenții Facultății de Inginerie Aerospațială. Cererile de înscriere se transmit pe inginerie.aerospatiala@upb.ro până duminică 10 feb și vor menționa numele complet al studentului, grupa, precum și motivația, gradul în care crede că se poate implica și ce așteptări are de la acest curs. În cazul în care sunt mai multe cereri decât locuri, va conta ca studentul să fie integralist sau să aibă puține restanțe, angajamentul față de obiectul de studiu, precum și criteriul promptitudinii cu care a răspuns acestui anunț. Nu există incompatibilitate cu cursurile Fokker Academy, studenții se pot înscrie la ambele.
Cursul va începe vineri 22 feb ora 10:00 în G2 și va dura 12 săptămâni, cca. 4 ore/ săpt. Se vor oferi diplome cursanților care vor obține rezultate, așa cum s-a întâmplat și în primul semestru.
Concursuri studențești de aeronautică și astronautică
UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială are o tradiție de participare la concursurile studențești internaționale din domeniul aeronautic și astronautic. Îi încurajăm și pe studenții actuali să se implice în aceste activități. Toti studenții care vor să participe la...
ESA Concurrent Engineering Workshop
ESA a deschis înscrierile pentru următorul Concurrent Engineering Workshop care va avea loc intre 14-17 ianuarie 2020. Termenul limita pentru înscriere este 11 November 2019, 23:59 CET. Detalii pe...
Deschiderea 2019
Deschiderea anului universitar 2019-2020 va avea loc luni 23 septembrie 2019, în Marea Aulă a UPB la ora 10. Studenții de anul I sunt așteptați la ora 9:40 la intrarea în Aulă. Sunt 55 de locuri rezervate la mijlocul sălii pentru studenții FIA proaspăt admiși, cerem...
Dr. Marius Ioan Piso DHC
La propunerea Facultății de Inginerie Aerospațială, Senatul Universității Politehnica din București acordă titlul de Doctor Honoris Causa Președintelui Agenției Spațiale Române, Dr. Marius Ioan Piso. Festivitatea va avea loc în Sala Senatului vineri 13 septembrie...
Lecții din Criza Boeing 737 MAX
În desfășurarea crizei Boeing 737 MAX avem în media o foarte bună acoperire a opiniilor tuturor celor interesați de acest caz, cu excepția inginerilor de aviație, care de fapt poartă responsabilitatea pentru fiecare din factorii cauzali semnificativi pentru pierderea...
Practica de zbor 2019
Înființarea facultății a adus cu sine an de an experiența mult așteptată de studenții merituoși: practica de zbor din vara anului II. Tradiția s-a menținut până în anii ’90, fiind reluată ulterior cu sprijinul și cu bunăvoința Ministerului Educației Naționale, al...
Angajări ingineri Scoala Superioară de Aviație
Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAvC) angajează 2 ingineri de aviațiație. Detalii <aici>. UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială are un parteneriat strategic cu Școala Superioară de Aviație din 2016, concretizată în practica studenților, întreținerea...
Noua Revoluție Franceză: 3DEXPERIENCE
Astăzi sărbătorim Franța și ne aducem aminte de Revoluția Franceză, care a remodelat istoria Europei și a lumii întregi. Mai puțin cred că ne-am aștepta ca o Nouă Revoluție Franceză, infinit mai pașnică de data asta, să remodeleze istoria Europei și a lumii abia...
Astronaut Dr. Anna Fisher despre Viitorul Explorărilor Spațiale
Vă invităm joi 4 iulie 2019 în Marele Amfiteatru F024 V. N. Constantinescu la ora 09:45 pentru o întâlnire excepțională cu un remarcabil astronaut american, Dr. Anna Fisher. Cu această ocazie, Dr. Fisher va conferenția despre viitorul explorărilor spațiale. Sunt...
Premiul Dassault Aviation 2019 a fost acordat unei echipe UPB-FIA!
Pe 6 iunie 2019 la Muzeul Aerului și al Spațiului de la Paris Le Bourget, studenții Facultății de Inginerie Aerospațială din echipa ASAIA au câștigat prestigiosul Premiu Dassault Aviation, acordat de Clubul Astronautic European, cu susținerea Airbus, European Space...
0 Comentarii