A mai căzut o stea a aviației românești! Comunitatea aeronautică este în lacrimi. Dan Ștefănescu era un pilot inginer de înaltă clasă, care ne fascina cu evoluțiile lui. De la el am fi avut încă multe de învățat. La Aerodromul Iacărilor Acrobați din Bănești, Prahova, veneau piloți din întreaga lume să învețe tehnici de pilotaj pentru a ieși din cele mai grele situații. Învățau teorie, apoi zburau cu Dan în Yak-ul lui și exersau. Un pilot american de F-4, veteran din războiul din Vietnam, mi-a explicat de ce  venise la cursurile lui Dan Ștefănescu, deși avea destule ore de zbor: ieșise la pensie și zbura avioane mai mici. Avusese un incident cu o vrie plată din care ieșise cu mult noroc și acum dorea să stăpânească tehnica de redresare de la un maestru. Există foarte multe cursuri de pilotaj în lume, dar extrem de puține se ocupă de pilotajul de înaltă clasă. Cursurile Safety Demo de la Aerodromul din Bănești au salvat multe vieți de piloți și au permis multor piloți să-și îmbunătățească tehnica pilotajului în manevre la limită. Aerodromul Iacărilor Acrobați este situat aproape de monumentul lui Aurel Vlaicu. Când am zburat cu Dan pe deasupra monumentului, cu tot zgomotul infernal al motorului, am simțit în căști emoția din vocea lui, vorbind despre Aurel Vlaicu, despre accidentul lui în temerara încercare de a traversa Carpații în zbor. Moștenirea lui Aurel Vlaicu era pasiunea pentru zbor și îmbinarea pilotajului de înaltă clasă cu ingineria aeronautică, precum și câștigarea unor concursuri internaționale de pilotaj la momentul când doar cele mai puternice națiuni ale lumii participau. Pe Dan Ștefănescu îl consideram un Aurel Vlaicu modern: pilot și inginer de înaltă clasă, inovator și lider, dar și patriot. Să păstrăm de la Dan Ștefănescu această flacără a pasiunii pentru aviație, să cinstim memoria lui de om dintr-o bucată, curajos, patriot, dornic tot timpul să-i învețe pe alții dar și să învețe el însuși. Competența și profesionalismul lui Dan Ștefănescu erau epice, de aceea accidentul din 26 martie 2022 este inexplicabil pentru comunitatea noastră. Dan Ștefănescu a fost un deschizător de drumuri, un creator de valoare și un antreprenor de succes. De trebuie să plece cei mai buni dintre noi atât de devreme?

0 Comentarii

Concurs Young Aviation Network

Prin amabilitatea d-lui Mihail Ionescu, Director al Direcției Transport Aerian din Ministerul Transporturilor, anunțăm un concurs pentru studenți pentru selecția unui reprezentant național al Young Aviation Network, care se va întruni între 1-15 iul 2020 la...

Angajări de ingineri Tarom

Prin amabilitatea absolventului nostru ing. Constantin Petrescu vă anunțăm scoaterea la concurs a unor posturi de inginer la Compania Națională TAROM. Mai multe detalii: https://www.tarom.ro/sites/default/files/u1348/anunt_recrutare_ing_ap_bord_0.pdf...

Concurs Decan 2020-2024

Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității Politehnica din București anunță concursul public pentru ocuparea funcției de Decan în mandatul 2020-2024. Depunerea candidaturilor se face în zilele de 6-7 ianuarie 2020. Pot candida persoane din cadrul...

HYPER @ UCF

Studenții UPB/FIA sunt invitați sa aplice pentru un stagiu de cercetare la University of Central Florida sponsorizat de DoD. Detaliile invitației se regăsesc mai jos. Dear Sterian,   Because of your strong connection with undergraduate students who may pursue graduate...

Evenimente ale Institutului Francez din București

Marţi 19 noiembrie 2019, Institutul Francez din București, ora 19. Proiecția filmului 16 levers de soleil care va fi urmată de o discuţie cu doamna Mioara Mandea de la Centrul Naţional pentru Studii Spaţiale (CNES) şi Marius Piso de la Agenția Spațială Română. Să...

DiscoverEU

Înscrierile pentru runda de iarna a DiscoverEU vor începe joi, 7 noiembrie 2019, ora 12:00 (CET) și se vor încheia joi, 28 noiembrie 2019, ora 12:00 (CET). DiscoverEU este o inițiativă a Uniunii Europene care îți dă posibilitatea de a descoperi Europa prin intermediul...