Marius Stoia-Djeska s-a născut la 31 martie 1960 la Bocșa, județul Caraș-Severin. După absolvirea Liceului Industrial nr. 2 din Bocșa, a fost admis la Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic București în 1980. În 1985 a absolvit secția de aeronave (structură) și lucrat ca inginer stagiar până în 1988 la Întreprinderea de Avioane Craiova. Acolo s-a ocupat cu proiectarea de sisteme hidraulice la IAR-99 și de lucrări de întreținere. În 1987 a fost admis prin concurs la ICSIT Aviație București și a fost cercetător științific. În 1990 a dat concurs la Politehnică pentru un post de asistent universitar, colaborând cu regretatul Profesor Petre Augustin, fiind atras de aeroelasticitate. În 1997 obține titlul de doctor în ingineria aerospațială. A parcurs toate etapele concursurilor didactice, fiind șef de lucrări în 1995, conferențiar în 2005 și profesor în 2019. A predat Mecanica fluidelor și aerodinamică, fluid dynamics, computational fluid dynamics, aeroelasticitate, dinamica structurilor aerospațiale. A publicat 50 de articole științifice și 9 cărți, în colaborare cu prestigioși profesori: Prof. Sterian Dănăilă, Prof. Carmen Anca Safta, precum și cu regretatul Conf. Florin Frunzulică. Rămân de referință publicarea capitolului Fluid-Structure Interaction în Fluid dynamics, Computational modeling and applications, editor L. Hector Juarez (2012, coautor Carmen Anca Safta), o foarte valoroasă introducere în CFD numită A Practical Introduction to Computational Fluid Dynamics, EDP București (2005), precum și capitolul Numerical Methods in Fluid Dynamics în Vortex Flows and Applications, editors Romeo Susan-Resiga, Sandor Bernad, Sebastian Muntean (2007) și Introducere in modelarea turbulentei, Ed Politehnica Press, (autor principal Sterian Dănăilă, 2017). A fost responsabilul primului master de tehnologii spațiale al facultății și a fost implicat în numeroase proiecte de cercetare, obținând și un brevet de invenție pentru un dispozitiv de conversie a energiei unui fluid în electricitate. În cadrul Institutului Național INCAS a fost unul din liderii conferințelor științifice Aerospațial. A funcționat din 2008 în 2020 ca prodecan al Facultății de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica București, iar din 2023 a ocupat funcția de director al Departamentului de Științe Aerospațiale Elie Carafoli. Este membru fondator al Asociației Alumni Politehnica Aerospace Engineering. S-a stins pe 16 septembrie 2025 și va fi înmormântat în localitatea natală Borșa, jud. Caraș-Severin. Marius Stoia-Djeska a fost un prieten și coleg extraordinar, cu o capacitate deosebită de a rezolva probleme complexe, de a explica cele mai dificile teorii, dar și cu generozitatea de a ajuta. Avea o remarcabilă înțelegere a problemelor de inginerie aerospațială, de la aspectele tehnice, de aviație practică, până la modelele matematice cele mai avansate. Ca dascăl, a avut o deosebită empatie pentru studenți și avea la ore o atitudine profesională dar destinsă. Marius va rămâne în amintirea studenților și a colegilor cu zâmbetul lui luminos, cu optimismul lui implacabil.

0 Comentarii

TeCHALLENGE

Honeywell România, Universitatea POLITEHNICA din București, împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează în perioada 17 mai – 20 octombrie 2017 competiția de proiecte inovatoare în domeniul energiei. Competiția se adresează atât studenților...

Aero Expo și AFASES Brașov 2017

Aero Expo 2017 și Conferința internațională AFASES 2017 organizate de Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă la Brașov în perioada 25-28 mai 2017 s-au bucurat de o participare semnificativă a comunității de aviație din România, dar și de prezența unor personalități...

Aerospace Europe CEAS 2017

În 2017 se organizează pentru prima oară în România Conferința Aerospace Europe CEAS la Palatul Parlamentului, 16-20 octombrie 2017. Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială are onoarea de a fi un partener activ al organizatorilor....

Eveniment FIA-Aerostar mai 2017

S.C. AEROSTAR S.A. BACĂU, GRUP INDUSTRIAL AERONAUTIC, având ca obiect de activitate proiectarea, construcţia, reparaţia şi modernizarea aeronavelor civile şi militare, intenţionează să angajeze minim 20 ingineri aviaţie în cursul anului 2017, din rândul absolvenţilor...

Rezultate Concurs Național Traian Lalescu

Rezultatele Concursului de matematică Traian Lalescu (faza națională) Clasări ale studenților Universității Politehnica din București Secțiunea B Premiul I - Alexandru Bratei, anul I, Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiința Materialelor Premiul II - Cristian Pavel,...

Politehniada 2017

Echipele Facultății de Inginerie Aerospațială s-au clasat pe locul I în competiția de volei feminin și pe  locul III în competiția de baschet masculin Politehniada 2017! Din echipa de baschet au facut parte: ROȘCA RAREȘ 912 AN RĂSCOL ANDREI 912 URSULEAN ANDREI 912 AN...

Astrofest 2017

Pe 6 mai, în cadrul ASTROFEST 2017, publicul iubitor de astronomie și explorare spațială are ocazia să se întâlnească cu Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic acum 36 de ani. Eveniment începe la ora 15:00 în fața Bibliotecii Naționale și se...

Iacării Acrobați – Aripi Românești

Ne dăm întâlnire sâmbătă 6 mai la Aerodromul Bănești pentru lansarea cărții Mariei Cristina Țilică despre Iacării Acrobați - formația de piloți de înaltă clasă, care ne fac cinste și care zboară avioane fabricate în România! Maria Cristina Țilică este realizator al...

Pilots Wanted

Studenții care doresc să devină piloți profesioniști ar putea fi interesați de această oportunitate: https://www.baatraining.com/do-you-have-what-it-takes-to-become-a-wizz-air-pilot-meet-us-in-bucharest/