În octombrie 2025 la Conferința EASN de la Madrid am prezentat cercetările noastre referitoare la efectul dârelor de condensare asupra încălzirii globale. Am început această cercetare ca sceptici în 2021. În fond dârele de condensare sunt apă cristalizată (gheață) și ele reflectă razele solare înapoi în spațiu, ca și norii. Când e senin și trec avioane, mai multe radiații solare sunt reflectate înapoi în spațiu de dârele de condensare. Totuși, după ce am analizat datele de încălzire globală din anii de pandemie comparativ cu ceilalți ani, am ajuns la concluzia că, în ciuda așteptărilor noastre, aviația contribuie prin dârele de condensare la încălzirea globală.

Recent, lucrarea noastră a fost acceptată de prestigiosul jurnal MDPI Aerospace și publicată cu acces deschis:

Global Impact of Aviation Contrails – MDPI Aerospace

Acest < video > ajută la înțelegerea lucrării: este o animație care comprimă 25 de ani de bilanț radiativ al Terrei măsurat de sateliții NASA Ceres. Diferența celor 2 ani de pandemie în care aviația a fost redusă aproximativ la jumătate nu este evidentă din animație, dar este pusă în evidență în articol. (Notă: TOA înseamnă top of the atmosphere, situația de deasupra stratului atmosferic).

Articolul propune soluții. Aici ne deosebim de majoritatea cercetătorilor pe subiect, care sunt climatologi sau experți în fizică. Soluțiile noastre sunt mai practice și mai adaptate la realitatea aviației, beneficiind de expertiza noastră principală, care este domeniul aerospațial.

Copyright imagine: Jan Jasinksi, airliners.net

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Air Navigation Convention 2021 Debrief

În lumea contemporană, transportul aerian reprezintă eficiență, viteză, interconectare și accesibilitate universală. Aviația este plasată în fruntea inovației, devenind unul dintre cele mai sigure și mai de încredere mijloace de transport din zilele noastre. Cu toate...

Joburi în dezvoltare ATM la JLG

Prin amabilitatea colegului nostru Andrei Florea, inginer absolvent Air Navigation 2019, vă informăm că există niște oportunități de job foarte atractive, într-o reputată companie românească, JLG Consulting. Această companie exportă soluții IT și software unor...

Air Navigation Convention 2021

Air Navigation Convention – A 12-a Ediție Provocările iminente din viitorul Aviației: Inovație și abordarea conceptului de schimbare Pe măsură ce timpul trece, începem să realizăm cât de mult a avansat lumea Aviației încă de la începuturile sale, de la debutul...

Conferința EASN 2021

EASN este cea mai extinsă și importantă rețea științifică în domeniul aerospațial. Conferința EASN 2021 va avea loc între 1-4 septembrie 2021 la Salerno, Italia. Prestigioasa conferință oferă oportunitatea unor conexiuni cu cei mai importanți cercetători aerospațiali...

Ciprian Dumitrache – cercetător premiat în 2020

Alumnus 2010 Dr. ing. Ciprian Dumitrache a obținut prestigiosul premiu Ad Astra 2020 pentru excelență în cercetarea științifică, la secțiunea științe inginerești. Absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială - Universitatea Politehnica din București în 2010 la...

Interviu România Cultural

După 9 ani, mâine, 18.02.2020, va avea loc un nou interviu cu domnul Conf. Petrișor Valentin Pârvu privind activitatea legată de UAV-urile din Facultatea de Inginerie Aerospațială. Interviul în urmă cu 9 ani a avut loc la emisiunea Cafeneaua de Știință, transmisă de...

Invitație Conferință

Avem plăcerea să invitam cadrele didactice din facultate și studenții interesați să participe la Conferința Internațională: INTERNATIONAL CONFERENCE ON ENERGY, ENVIRONMENT AND STORAGE OF ENERGY ICEESEN 2020, Kayseri, Turkey De ce e interesantă această conferință? taxa...

CATIA Lab 4 – ALTEN Delivery Center Bucharest

ALTEN Delivery Center Bucuresti, companie parte a grupului francez ALTEN, leader in inginerie si tehnologie continua implicarea in mediul academic si sustinerea noilor generatii de ingineri prin organizarea unei noi sesiuni a laboratorului de CATIA, in parteneriat cu...

Fokker Academy 2020

Fokker Academy a fost înființată în martie 2017 în urma semnării parteneriatului dintre UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială și GKN Fokker Engineering Romania. În cadrul Fokker Academy, studenți ai facultății învață proiectarea direct de la ingineri cu experiență...