Profesorul Augustin Iuliu PETRE s-a născut la 13 noiembrie 1923, la Cehul Silvaniei, în județul Sălaj. În anul 1924, părinții săi s-au mutat în Târgu Mureș. Tatăl său, Liviu Petre, a fost un ilustru profesor de matematică la Colegiul „Alexandru Papiu Ilarian”, cu studii universitare la Budapesta. În perioada ocupației maghiare, Augustin Iuliu PETRE s-a refugiat, împreună cu familia lui, la Deva. În 1945, s-a reîntors la Târgu Mureș și a reușit să-și reia viața în aceeași casă pe care o părăsise în urmă cu cinci ani. Augustin Iuliu PETRE făcuse șase ani de școală la Colegiul „Alexandru Papiu Ilarian”, dar a terminat liceul în refugiu, la Deva.
A absolvit Școala Politehnicã București, ca inginer de aviație, în 1947. A urmat, la Universitatea București, Facultatea de Științe-Matematică, obținând licența în 1948 și Facultatea de Filosofie cu licența în 1947. A susținut doctoratul în științe tehnice în 1966 cu teza Studiul fenomenelor aeroelastice statice pe baza sistemului portanțărezistență la înaintare, iar în 1969 a devenit doctor docent în științe. Pe timpul studenției, fiind un fervent credincios greco-catolic, a fost fiul spiritual al monseniorului Vladimir Ghyca, un mare teolog care a murit în 1954 în închisoare.
Profesorul Augustin Iuliu PETRE a parcurs toate treptele carierei universitare făcându-se remarcat de foarte tânăr ca un cadru didactic de mare valoare. Astfel, în 1948 a fost numit asistent universitar la facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic București, lector universitar în 1953, conferențar universitar în 1957 și profesor universitar în 1967. A predat cursurile de aeroelasticitate, calculul și construcția aeronavelor și a fost șeful Catedrei de Aeronave și Instalații de Bord din Facultatea de Aeronave (actualmente Facultatea de Inginerie Aerospațială) în perioadele 1971-1985 și 1989-1996. În afară de activitatea didactică desfășurată la Institutul Politehnic din București (actualmente Universitatea Natională de Știintă și Tehnologie POLITEHNICA București), a desfășurat și o activitate susținută de cercetare științifică, domeniile predilecte de cercetare privind rezistența materialelor, stabilitatea elastică, vibrațiile, teoria aeroelasticității și barele cu pereți subțiri.
Fiind recunoscut ca un cercetător de excepție pe plan național, între anii 1950 și 1960 a fost conducătorul Departamentului de Dinamica Structurilor al Institutului de Mecanică Aplicată al Academiei Române, iar în anul 1971 a fost numit șeful Laboratorului de Cercetări în Domeniul Structurilor de Aviație al aceluiași institut.
A beneficiat și de o recunoaștere internațională fiind solicitat ca visiting professor la Universitatea Standford din California, în perioada 1972-1975. În timp ce era visiting professor la Standford, a prezentat câteva dintre rezultatele studiilor sale în cadrul unui program de cercetare american numit SILLABUS. Această prezentare a fost considerată de NASA ca cel mai important eveniment științific al aeronauticii din domeniul aeroelasticității, din anul 1974. A fost numit membru al Academiei Americane de Științe și doctor honoris causa al mai multor universități din lume.
Profesorul Augustin Iuliu PETRE împreună cu profesorul Holt Ashley de la Universitatea Stanford, California, au avut un rol important în studiul aeroelasticității, prin includerea efectului rezistenţei aerodinamice.
Profesorul Augustin Iuliu PETRE a avut o lungă experiență la Boeing și la NASA, iar o companie ca Lockheed, cu o unitate speciala MUTT (Military Unit Tactical Trucks) a folosit cercetările pofesorului. A publicat peste 200 de lucrări și a efectuat cercetări experimentale pe prototipuri de aeronave. A fost expert ONU, din 1975, ocazie cu care
a făcut expertize referitoare la fenomenele aeroelastice și comportarea aeroelastică și de rezistență a unor ansamble și instalații cauzatoare de accidente, catastrofe aeriene și de transport. A studiat efectul de flutter de încovoiere de răsucire și influența acestui fenomen asupra suprafețelor portante.
Dintre publicațiile profesorului Augustin PETRE pot fi menționate, ca reprezentative, Teoria aeroelasticității, vol.1 Statica și vol. 2 Fenomene dinamice periodice, Proiectarea structurilor de aeronave și astronave la Ed. Academiei RSR și Calculul structurilor de aviație la Ed. Tehnică, toate lucrări de referință în domeniu.
Profesorul Augustin Iuliu PETRE a trecut la cele veșnice la 6 ianuarie 1999, lăsând în urma sa o contribuție științifică extrem de valoroasă.
Prof. univ. emerit dr. ing. Mircea DEGERATU
Articolul IN MEMORIAM – Profesor universitar dr. doc. ing. Augustin Iuliu PETRE (13 noiembrie 1923 – 6 ianuarie 1999) publicat de Prof. emerit Mircea Degeratu în Annals of the Academy of Romanian Scientists, Series on Engineering Sciences, ISSN 2066-8570, Volume 16, Number 1/2024. Ilustrațiile sunt din arhiva Asociației Alumni Politehnica Aerospace Engineering
CATIA Lab
Catia Lab este laboratorul prin care UPB - Facultatea de Inginerie Aerospațială și ALTEN Delivery Center Bucharest(GECI Engineering Services) își doresc să pună bazele următoarei generații de ingineri proiectanți de aeronave și nu numai. Invităm toți studenții care...
Deschiderea Anului Universitar 2018-2019
Deschiderea anului universitar 2018-2019 va avea loc pe data de 24 septembrie 2018, in Aula Universității Politehnica din București, începand cu ora 10.00. <Repartizarea locurilor pe facultăți> La ora 14.00 Facultatea de Inginerie Aerospațială organizează...
Premiul Nicolae Tipei 2018
Pentru editia 2018, regulamentul de acordare a prestigiosului “Premiu Nicolae Tipei” a fost îmbunătățit. Recompensa financiară a crescut de la $750 la $1500 (USD), ca urmare a deciziei domnului profesor Sever Tipei, care cu generozitate finanțează acest premiu...
Angajări GURUCAD
Compania GURUCAD SRL recrutează personal calificat pentru desfășurarea proiectelor comapaniei, ingineri care să poată lucra 8 ore pe zi 5 zile pe săptămână. Absolvenții de licență care doresc să-și continue studiile la master nu se încadrează în acest profil. De...
Eveniment FIA-AEROSTAR iunie 2018
S.C. AEROSTAR S.A. BACĂU, GRUP INDUSTRIAL AERONAUTIC, având ca obiect de activitate proiectarea, construcţia, reparaţia şi modernizarea aeronavelor civile şi militare, intenţionează să angajeze minim 20 ingineri aviaţie în cursul anului 2018, din rândul absolvenţilor...
Festivitatea de Absolvire a Promoției 2018
Festivitatea de absolvire a promoției de ingineri 2018 ”Gheorghe Lazăr” a Universității Politehnica din București va avea loc sâmbătă, 7 iulie, începând cu ora 10:00 la Pavilionul Central Romexpo. Programul va cuprinde prezentarea personalității lui Gheorghe Lazăr,...
Premii ale Studenților 2018
Facultatea de Inginerie Aerospațială a organizat patru secțiuni de Comunicări Științifice Studențești pe 11 mai 2018. S-au acordat la fiecare secțiune un premiu I (400 lei), un premiu II (300 lei), un premiu III (200 lei) și o mențiune (100 lei). Secțiunea 09-01...
Aeroconsult 2018
Cu viziunea de a dezvolta și inspira viitori lideri și de a aduce un plus de valoare relației dintre studenți și companii din industria aerospațială, Asociația EUROAVIA Bucureşti vine în sprijinul studenților cu proiectul intitulat AEROCONSULT. Aflat la cea de-a IX-a...
Eveniment Royal Institute of Navigation
Institutul Regal de Navigație din Londra, împreună cu Facultatea de Inginerie Aerospațială, Universitatea Politehnica din București, organizează seminarul "Trusted Positioning, Navigation & Timing Latest Developments" în perioada 25 – 26 aprilie 2018. Seminarul...
Angajări Blue Air
Blue Air -------------- NOU! Datorita interesului manifestat pentru aceasta ofertă, Blue Air face precizarea că mai primește cv-urile doritorilor doar până la data de 04.05.2018 la adresa dedicată: hrrecruitment@blueair.aero care inlocuieste ...
0 Comentarii