La propunerea Facultății de Inginerie Aerospațială, Senatul Universității Politehnica din București acordă titlul de Doctor Honoris Causa Președintelui Agenției Spațiale Române, Dr. Marius Ioan Piso. Festivitatea va avea loc în Sala Senatului vineri 13 septembrie 2019, ora 13. Invităm comunitatea academică să ni se alăture la acest eveniment.

Marius-Ioan Piso este personalitatea de vârf a cercetării spațiale din România, președintele Agenției Spațiale Române (ROSA) din 1998 și profesor angrenat în cerecetarea științifică în cadrul Institutului de Științe Spațiale. Este doctor în fizică al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași din 1994. În 1999 a absolvit Colegiul Național de Apărare din București. Din 1990 s-a implicat în crearea Agenției Spațiale Române și a devenit primul director executiv al acesteia în 1995. Din 2004 a fost numit Președinte și Director Executiv. Lucrările sale științifice s-au concentrat pe radiația gravitațională și pe continuum-ul spațiu-timp. De asemenea, a desfășurat cercetări experimentale în măsurarea mișcării și a dezvoltat o clasă de senzori și actuatori inerțiali cu fluide nanomagnetice, fiind autorul a peste 20 de brevete de invenție și 40 de lucrări.

0 Comentarii

Angajări Harmony Jets

Harmony Jets cu sediul în Malta angajează urgent inginer aerospațial cu cunoștințe de navigație aeriană pentru poziția de dispecer. Detalii <aici>.

Angajări la Aeroclubul României

Prin amabilitatea d-lui Director General pilot ing. George Rotaru (absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială) anunțâm că Aeroclubul României caută tineri ingineri aerospațiali pentru angajare. Detalii <aici>. Aeroclubul României reprezintă o organizație...

Prezentări şi proiecte ale studenţilor 

Prezentări şi proiecte ale studenţilor  Pe data de 9.01.2019 studenții din anul I ai Facultății de Inginerie Aerospațială, sectia Navigație Aeriana au prezentat proiectul final pentru cursul de Introducere în Inginerie Aerospațială susținut de către domnul decan,...

Recrutăm studenți pentru Fokker Academy

Fokker Academy a fost înființată în martie 2017 în urma semnării parteneriatului dintre UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială și GKN Fokker Engineering Romania. În cadrul Fokker Academy, studenți ai facultății învață proiectarea direct de la ingineri cu experiență...

Sponsorizare S.C. AEROSTAR S.A. Bacău

Luni, 20 noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Aerospațială a primit din partea companiei S.C. AEROSTAR S.A. Bacău o sponsorizare constând în componente (dezafectate) de avion de transport (actuator tren aterizare, actuator frână aerodinamică, actuator deblocare...

Liviu Librescu

Liviu Librescu – eroul de la Virginia Tech University- Liviu Librescu este unul dintre absolvenţii de renume ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti, cu care ne mândrim atât datorită succeselor academice şi onorurilor de care a avut parte, cât şi pentru...

GKN Fokker Engineering Romania

GKN FOKKER ENGINEERING ROMÂNIA angajează ingineri aerospațiali. În 2016 am semnat un parteneriat strategic cu această prestigioasă companie, care are peste un deceniu în România și multe reușite la activ în domeniul proiectării de aeronave de ultimă generație cu...

CATIA Lab

Catia Lab este laboratorul prin care UPB - Facultatea de Inginerie Aerospațială și ALTEN Delivery Center Bucharest(GECI Engineering Services) își doresc să pună bazele următoarei generații de ingineri proiectanți de aeronave și nu numai. Invităm toți studenții care...