Aero Expo 2017 și Conferința internațională AFASES 2017 organizate de Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă la Brașov în perioada 25-28 mai 2017 s-au bucurat de o participare semnificativă a comunității de aviație din România, dar și de prezența unor personalități din Polonia, Bulgaria, Ungaria, Marea Britanie și Franța. Facultatea de Inginerie Aerospațială este prezentă cu UAV-urile realizate de Laboratorul de Încercări în Zbor și Modele Experimentale, condus de Conf. dr. ing. Petrișor Pârvu, precum și la sesiunea de comunicări. Organizatorii au ales un loc deosebit, pe platforma legendarei fabrici IAR (transformată după război în Tractorul)…

… la centrul expozițional Hotel Lux Divina, care utilizează un hangar istoric, care s-a păstrat. Clădirea hangarului se observă în fotografiile document, iar mai jos ingenioasa transformare în hotel și centru expozițional.



Evenimentul a prilejuit întâlnirea unor personalități remarcabile ale industriei aerospațiale din România: (de la stânga la dreapta) Gl. mr. (ret) Ioan Georgescu, ing. Neculai Banea, ing. Traian Tomescu și Gl. lt. (rez) dr. ing. Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu. Primii trei au servit în diverse perioade ca directori generali ai Întreprinderii de Construcții Aeronautice ICA Ghimbav Brașov, continuatoarea legendarei IAR (care actualmente se numește din nou IAR, dar este amplasată pe prestigioasa platformă industrială Ghimbav). De-a lungul istoriei, IAR (ICA) au angajat mulți absolvenți ai Secției de Aeronautică a Școlii Politehnice din București, respectiv ai Facultății de Aeronave / de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București. Cei mai remarcabili alumni crare au făcut istorie la IAR (ICA) Brașov sunt inginerii Ion Grosu, Radu Manicatide și Iosif Șilimon.

Angajări la Aeroclubul României
Prin amabilitatea d-lui Director General pilot ing. George Rotaru (absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială) anunțâm că Aeroclubul României caută tineri ingineri aerospațiali pentru angajare. Detalii <aici>. Aeroclubul României reprezintă o organizație...
Prezentări şi proiecte ale studenţilor
Prezentări şi proiecte ale studenţilor Pe data de 9.01.2019 studenții din anul I ai Facultății de Inginerie Aerospațială, sectia Navigație Aeriana au prezentat proiectul final pentru cursul de Introducere în Inginerie Aerospațială susținut de către domnul decan,...
Recrutăm studenți pentru Fokker Academy
Fokker Academy a fost înființată în martie 2017 în urma semnării parteneriatului dintre UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială și GKN Fokker Engineering Romania. În cadrul Fokker Academy, studenți ai facultății învață proiectarea direct de la ingineri cu experiență...
Sponsorizare S.C. AEROSTAR S.A. Bacău
Luni, 20 noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Aerospațială a primit din partea companiei S.C. AEROSTAR S.A. Bacău o sponsorizare constând în componente (dezafectate) de avion de transport (actuator tren aterizare, actuator frână aerodinamică, actuator deblocare...
Liviu Librescu
Liviu Librescu – eroul de la Virginia Tech University- Liviu Librescu este unul dintre absolvenţii de renume ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti, cu care ne mândrim atât datorită succeselor academice şi onorurilor de care a avut parte, cât şi pentru...
Les journées de l’espace
Invităm comunitatea noastră academică să participe la un important eveniment organizat de Institutul Francez din București în domeniul spațial:
GKN Fokker Engineering Romania
GKN FOKKER ENGINEERING ROMÂNIA angajează ingineri aerospațiali. În 2016 am semnat un parteneriat strategic cu această prestigioasă companie, care are peste un deceniu în România și multe reușite la activ în domeniul proiectării de aeronave de ultimă generație cu...
Președintele Klaus Iohannis la Universitatea Politehnica din București
Pe 4 octombrie 2018 în Noua Aulă a Universității Politehnica din București s-a desfășurat un eveniment festiv cu ocazia aniversării a 200 de ani de la înființarea de către Gheorghe Lazăr a primei școli superioare tehnice din Țara Românească, ”Şcoala Academicească...
CATIA Lab
Catia Lab este laboratorul prin care UPB - Facultatea de Inginerie Aerospațială și ALTEN Delivery Center Bucharest(GECI Engineering Services) își doresc să pună bazele următoarei generații de ingineri proiectanți de aeronave și nu numai. Invităm toți studenții care...
Deschiderea Anului Universitar 2018-2019
Deschiderea anului universitar 2018-2019 va avea loc pe data de 24 septembrie 2018, in Aula Universității Politehnica din București, începand cu ora 10.00. <Repartizarea locurilor pe facultăți> La ora 14.00 Facultatea de Inginerie Aerospațială organizează...
0 Comentarii