Academia Română aniversează 125 de ani de la nașterea Acad. Elie Carafoli, fondatorul învățămntului superior românesc de aviație pe 15 septembrie 2026, ora 11:00, în Aula Academiei Române. Evenimentul va fi deschis de Acad. Marius Andruh, Președintele Academiei Române și de Acad. Dorel Banabic, Președintele Secției de Științe Tehnice. Sesiunea coordonată de dr. ing. Dumitru Dorin Prunariu va beneficia de discursurile unor străluciți foști studenți și colaboratori apropiați ai profesorului: Prof. univ. emerit dr. ing. Corneliu Berbente, CS I emerit dr. ing. Horia Dumitrescu și CS I dr. ing. Constantin Olivotto. De asemenea, Eliane Carafoli, fiica profesorului, va aduce o mărturie prețioasă pentru înțelegerea personalității complexe a primului membru al Academiei Române din domeniul aerospațial.

Participarea la sesiune se poate face direct, în Aula Academiei, sau prin videoconferință. Detalii în <invitația Academiei Române>.

Pentru Asociația Alumni Politehnica Aerospace Engineering, personalitatea Acad. Elie Carafoli este definitorie, fiind primul profesor al subsecțiunii de aviație a Școlii Politehnice din București, predând primul curs de aeronautică încă din 1928. Am găsit în biblioteca asociației acest prețios articol științific publicat în 1939:

<Calcul des performances d’un avion>

Este remarcabilă dedicația de pe prima pagină făcută de Elie Carafoli generalului Constantin Coandă, tatăl lui Henri Coandă.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Malaysian 370 – După 10 ani

Late Edit: Am introdus o secțiune a acestui site pe acest subiect <MH 370>. Vă interesează cazul MH370? Care sunt scenariile MH370 și care sunt probabilitățile lor? Ce putem face pentru evitarea pe viitor a unor cazuri similare? Ce lecții poate învăța...

Primul AIP Digital al României

Primul AIP Digital al României de Octavian Thor Pleter De curând am găsit și am scanat niște documente vechi, din 1991-1992, care mi-au adus aminte de primele reușite profesionale. Când am absolvit Facultatea de Aeronave în 1986, îmi descoperisem talentul pentru...

NASA Space Apps Challenge România

S-au deschis înscrierile pentru NASA Space Apps Challenge România, cel mai mare hackathon internațional!   Ești pasionat de spațiu, știință și vrei să schimbi lumea? Te invităm să te înscrii la NASA Space Apps Challenge România, cel mai mare hackathon internațional. 📍...

Oportunitate profesională pentru inginerii aerospațiali

𝗢𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲! Daca sunteti absolventi de aeronautica si doriti sa lucrati intr-un mediu international, 𝗔𝗸𝗸𝗼𝗱𝗶𝘀 𝗙𝗿𝗮𝗻𝘁𝗮 are cateva propuneri pentru voi! Angajam juniori si experti dornici sa lucreze pentru marile companii aero. Pozitiile disponibile sunt in Toulouse, pe...

Concurs internațional UAV

Un prim concurs internațional major de UAV-uri se va desfășura la Universitatea Politehnica din București în acest an. Se pot înscrie echipe de studenți din toate universitățile care compun alianța EELISA. Calendarul concursului și alte informații se pot obține de la...

Conferința EASN Salerno 5-8 sep 2023

A 13-a Conferință European Aeronautical Sciences Network se va desfășura la Salerno, Italia, între 5-8 septembrie 2023. Conferința anuală EASN a devenit cel mai imprtant eveniment de acest tip în domeniul aerospațial din Europa, lucrările prezentate având mai multe...

Concursuri AIAS

AUTORITATEA DE INVESTIGAȚII ȘI ANALIZĂ PENTRU SIGURANȚA AVIAȚIEI CIVILE (AIAS) scoate la concurs posturi de interes pentru membrii noștri. Mai multe detalii pe site-ul autorității:...

Ingineria Transportului Aerian (ATE)

Air Transport Engineering (ATE) cu predare integrală în limba engleză este un program de masterat multidisciplinar modern, introdus în 2013, aliniat cu strategia pentru o nouă generație de profesioniști în aviație (NGAP) a Organizației Internaționale a Aviației Civile...

Dan Ștefănescu

A mai căzut o stea a aviației românești! Comunitatea aeronautică este în lacrimi. Dan Ștefănescu era un pilot inginer de înaltă clasă, care ne fascina cu evoluțiile lui. De la el am fi avut încă multe de învățat. La Aerodromul Iacărilor Acrobați din Bănești, Prahova,...